melancolie

Învăluit în întuneric de mantaua nopţii
Te uiţi pierdut în zare după-un semn
De ce-s copii lăsati in voia sorţii
De ce-s atinsi de-acest blestem.

Auzi o şoapta venita din abis
Îndemn ce nu îţi dă scăpare
Te simţi ca într-un sicriu închis
Pierdut pe-ndepartata mare.

Trezit din somn de-a soarelui căldura
Ţi-aduci aminte de-al tău vis
Un vis mult prea-ncărcat de ură
Un vis ce iadu-i paradis.

Amar zâmbeşte soarele văzând a lumii boală
Iar totul sub privire-ai se mistuie încet
Când partea a paharului ce-o vezi e mereu goală
Al lumii cantec surd devine un bocet

Pe cer apare luna căndva maiestuasă
Umbrita-i fiind lumina de un nor de smog
O tu crăiasă a noptii cândva aşa frumoasă
Ucisă esti de oameni acuma cu un drog.

Purpuriu e cerul însângerat de lacrimi
În ceaţa dimineţii gânduri se risipesc
Atunci cănd sufletul e întinat de patimi
Dorinţele macabre încet dar sigur cresc

Călăuziţi în noapte de lumina lunii
Ne căutam în viaţă un scop
Noi suflete rebele ale lumii
Care nu avem noroc.

Norii negri plini de apă
Acoperă cerul pustiu
Groapa ta acum se sapă
Cerul este fumuriu

Calmul ploii te-nconjoară
Nu mai e totul pustiu
Cine stă oare să moară?
Cine-adoarme in sicriu?

Liniştit in jurul tău
Ploaia-ncet roieşte,
Piară-odata găndul rău
Găndul ce greşeşte.